Personal Blog

Lifestyle

Meet & Grow – despre pasiuni, provocari si echilibru

February 27, 2020

Meet & Grow – despre pasiuni, provocari si echilibru

Da, imi propun sa scriu mai des. Si fac asta de o vreme. Nu, nu sunt mandra da faptul ca aman unele lucruri importante pentru mine si nu, nu sunt deloc mandra de faptul ca in anul 2019 nu am scris nimic aici pe blog. Dar nimic! Iar aceasta constatare e proaspata si socanta (pentru mine). Cu toate astea, e nevoie sa privim lucrurile cu realism, iar in timp ce scriu imi promit mie si voua ca nu mai las lucrurile asa. Ca pana la urma e ceva ce imi place si ceva ce ma obliga sa simt, sa gandesc si sa regandesc. Iar asta imi da o nota de libertate si introspectie spiritului meu agitat si creativ.

Atat pentru introducere, haideti sa trecem impreuna peste faptul ca a trecut mai bine de un an de cand am scris pe blog. Ramaneti in preajma mea, caci vreau sa va port intr-o scurta (dar intensa) aventura.

Pentru anul 2020 eu m-am gandit de anul trecut la niste cuvinte care sa imi aduca in viata elementele de care aveam nevoie. Am “chemat” asadar niste atributii, niste atuu-uri, pe care am incercat sa le vizualizez si sa le rumeg. Mi-am zis ca “imi doresc perseverenta, concentrare, consecventa si exprimare”. Bineinteles odata gandindu-ma la toate astea, imi si imaginam diverse situatii sau moduri de viata in care as simti toate cele de mai sus in abundenta. Stiam ca urmeaza sa vina Balul Inimilor (in fiecare luna Februarie a fiecarui an) si ca ma voi implica 100%, fiind o reala provocare si o imensa placere pentru mine sa fac asta (e proiectul meu de suflet, dar am sa va povestesc alta data despre el). Ce nu am stiut insa, e ca de la inceputul anului, o mana de tineri extraordinari de la noi din oras, ma aveau in vizor pentru a ma invita la…un fel de mini-conferinta?!

In data de 18 Ianuarie, la o zi dupa aniversarea de 31 de ani a lui Alex, partenerul meu si co-fondatorul afacerii noastre – Notorious Store, am primit un mesaj pe Instagram din partea Maramures Business Club Youth, adica din partea tinerilor geniali despre care v-am scris cateva randuri mai sus. “Suntem un grup de tineri pasionati de business si dezvoltare personala…” incepea mesajul, trecand spre detalii ce mai spre final s-au transformat in invitatie “In luna februarie vrem sa debutam cu prima intalnire Meet and Grow cu deschidere spre public, dar pastrand un cadru restrans, am vrea sa te invitam pe tine ca persoana publica pentru a impartasi povestea ta celor care isi cauta drumul…”

Am citit mesajul de trei ori pe nerasuflate si am simtit ca pregatita sau nu, trebuie sa onorez invitatia, care inca ma misca profund, la exact o saptamana dupa eveniment. Ce mi-a placut foarte mult este ca desi nu am avut o comunicare constanta cu omul de legatura, in cazul acesta cu Andreea Sasaran careia doresc sa ii multumesc public pentru tot ce a facut, ne-am inteles perfect, am rezonat, din doua-trei discutii pe chat am facut planul; practic, fiecare parte a stiut ce are de facut si nu ne-am incurcat unii pe altii, nici nu ne-am indus in eroare, nici nu ne-am impacientat. Am lucrat impreuna frumos, curat, civilizat, rapid, tacit oarecum: cu un om si cu niste oameni pe care eu pana in ziua evenimentului nu i-am cunoscut! Iar asta, dragii mei, cu toata umilinta si sinceritatea din lume v-o spun, ca zice multe si despre mine, dar si despre ei. Profesionalismul si bunul simt le gasesti cateodata in cele mai interesante colturi ale lumii noastre. Nu m-am asteptat sa le gasesc la un grup de tineri baimareni, dar soarta vine mereu cu cate o agenda pe care ti-o serveste in diverse moduri care mai de care mai inedite…

Am stabilit data evenimentului pe 13 februarie 2020, data pe care am schimbat-o ulterior deoarece eu cu Alex am particpat la o expozitie din domeniile de publicitate si personalizare textile si obiecte promotionale la Varsovia. Nu as fi mers la expozitie daca nu as fi avut suportul gastii de la MMBCY (Maramures Business Club Youth), care fara nicio tresarire sau urma de neincredere a acceptat cu nonsalanta mutarea datei. Astfel, am avut Meet and Grow, in 20.02.2020 pana la urma, eveniment incununat de un joc numerologic puternic, multe emotii puternice dar pozitive in totalitate si pe scurt: SUCCES!

Fiind prinsa in febra Balului Inimilor si a gestionarii afacerii noastre, plus munca pe care o depunem in prezent pentru lansarea unui nou brand (mai multe detalii, curand, promit), in dimineata zilei de joi, 20 februarie, m-am trezit stresata, emotiva, nepregatita. Stiam ca sunt niste emotii care mi le pot gestiona cu putina organizare si planificare, asa ca am decis sa nu ma mai torturez, sa gandesc ca un castigator, sa vizualizez evenimentul ca fiind impecabil – la fel si partea mea in el, si sa fiu sigura ca aportul meu va fi indeajuns si apreciat. Cu toate astea, am muncit pentru asta. Mi-am pregatit materialele cu cateva ore inainte de eveniment, am dus cu mine flip-chart cu o scurta prezentare gata pregatita, am scos niste vouchere pentru invitati si organizatori din partea noastra, am dus pliante si de la firma parintilor mei si…mi-a mai venit o idee: daca tot mergeam la un eveniment cu background in business si daca tot urma sa vorbesc si despre Notorious Store, am decis sa duc impreuna cu Alex un stander cu cateva produse Notorious. Chiar daca suntem magazin online de imbracaminte streetwear si urban fashion si avem multe branduri recunoscute international pe aceste domenii, dupa cum bine stiti, noi am facut si propriul brand cu acelasi nume, unde gasiti colectii gandite de noi ca si Family First, Bitch don’t kill my vibe, Almost Famous etc. Din nou am avut surpriza unei comunicari ideale, deoarece in momentul in care am expus ideea organizatorului, aceasta a fost primita cu sufletul deschis! Ne-a venit aceasta idee deoarece am vrut ca lumea sa aiba sansa sa faca cunostiinta si cu produsul, nu doar cu povestea.

Evenimentul a decurs ca o seara in care niste prieteni se intalnesc sa povesteasca lucruri de suflet, doar ca lumea prezenta nu prea imi era familiara si ce-i drept, cel mai mult am vorbit eu. Discursul a fost coordonat de Andreea, membru MMBCY, care a pregatit niste intrebari extrem de bine tintite la adresa mea. Cand am intrebat-o de unde a stiut ce anume sa intrebe si unde sa bata cu unele idei, mi-a spus simplu: de cum te vad din online. Iar asta a fost si este o mare invatatura, pentru ca eu nu credeam ca pot transmite atat si ca e real ceea ce se intampla. Am povestit despre pasiuni, provocari si echilibru. Am povestit despre viata mea, despre ce inseamna sa fii un om asumat, despre cum vad eu lucrurile, cum gesionez situatiile grele, cum trec peste momentele marcante sau traumatizante chiar, de unde imi gasesc suflul necesar pentru a continua. Am constatat ca povestea cu “echilibrul” a fost cea mai mare provocare a mea, pentru ca am recunoscut deschis ca inca il caut si ca sunt in testarea unor obiceiuri care sa ma ajute sa imi gasesc stabilitatea. Cel mai mult am vorbit despre provocari si m-a miscat profund modul in care eram privita de participantii la eveniment. Am fost ca un fluture care si-a luat zborul, pentru ca am povestit evenimente mai putin placute din viata mea, dar intr-un mod detasat, dar nu total analitic: cu emotie, cu vibratie inalta, cu drag – ca doar ele m-au format. Am facut contact vizual cu toate perechile de ochi din sala si m-am induiosat etern pentru cei care aveau lacrimi in coltul ochilor. Nu stiu cum am reusit sa creem toti o atmosfera atat de vibranta, cert e ca am plecat de acolo…prieteni. Spre final s-a deschis o sesiune de Q&A, foarte bine-venita, deoarece venise si randul meu sa ascult, dar totodata sa intind o mica mana de ajutor. M-au impresionat intrebarile participantilor si deschiderea lor, pentru ca intrebarile faceau parte din spectrele sensibile ale vietii… Mi-am dat seama ca suntem impreuna in acest ocean si ca daca inotam impreuna suntem mai puternici.

Mi-a placut foarte mult ca la eveniment au fost prezenti niste oameni tare dragi mie, printre care sora mea si iubitul ei, Alex, prietena mea cea mai buna, Ari, alaturi de Razvan, care a venit sa ma sustina din partea Clubului Rotaract Baia Mare TEAM. Am avut surpriza de a intalni doua persoane minunate din trecutul meu, cu care interactionez rar, parca tot mai rar…dar de fiecare data cu mare placere si voiosie! Pe majoritatea nu ii cunosteam, cu stiam publicul si nu stiam membrii echipei MMBCY, dar pana am terminat evenimentul, nu am mai fost straini, nici macar simple cunostiinte, ci mult mai mult.

As vrea sa va dau o bucatica din amintirile mele sa vedeti si voi ce revolutionar a fost, cat de simplu si grandios in acelasi timp. Sa simtiti si voi emotia unui eveniment bine gandit, bine facut, bine executat. Sa traiti tremurul din glasul meu in momentul in care atingeam note sensibile ale sufletului, sau pe cel din glasurile participantilor care transmiteau trairi si puneau intrebari cu greutate psihologica si emotionala mare.

Sunt extrem de recunoscatoare pentru tot ce am trait in acele doua ore, doua ore si ceva, la Meet and Grow. Chiar daca am avut rolul de speaker, am plecat si cea mai castigata. Am atins niste coarde ale inimii la care cant rar, dar aparent cand o fac pe scena deschisa, se naste o muzica cutremuratoare, plina de viata si plina de aventuri.

Evenimentul a fost un real SUCCES. Astept cu mare drag sa mai primesc astfel de provocari, si de ce nu, sa imi lansez astfel de provocari. Nu sunt aici sa plictisesc cu o alta poveste despre “CUM SA AI VIATA PE CARE TI-O DORESTI” sau “CUM SA ATINGI SUCCESUL”. Nu e genul de poveste care are o finalitate si o concluzie clara, ci e genul de poveste-aventura, care ia alaturi persoane ce doresc sa se imbarce in diverse episoade si diverse peripetii.

Pot sa spun ca dupa Meet and Grow mi-a crescut increderea in fortele proprii si am prins aripi la timp pentru Balul Inimilor (22.02.2020) unde am avut de tinut un discurs in fata a 200 de persoane, intr-un cadru cu totul diferit fata de evenimentul din 20. Vreau sa pastrez cu mine emotia reusitei tot anul, deoarece e o emotie creativa si harnica, ce imi da idei si multe imbolduri. Iar asta va doresc si voua, tuturor, sa gasiti emotia creativa si sa va tineti de ea, caci de acolo o sa iasa ceva minunat!

P.S: si pentru persoana din MMBCY care a uitat sa ma intrebe la eveniment de ce nu am mai scris pe blog, raspunsul este: pentru ca de multe ori aman unele lucruri in detrimentul altora, e o chestiune de prioritizare. Si uneori sunt lenesa, iar pentru astfel de afirmatii trebuie sa fii un om asumat. Dar nu ajunge doar sa iti asumi, ci si sa fii dispus sa schimbi lucrurile acolo unde observi un deficit. 2019 a trecut pentru mine val-vartej, dar a fost unul dintre cei mai buni ani: am slabit aproape 20 de kg, mi-am imbunatatit sanatatea, relatia cu Alex, parintii, colegii si prietenii, am facut schimbari care au venit si cu sacrificii dar si cu premii…Am muncit foarte mult pentru Notorious, s-au deschis usi despre care vreau sa va spun cat mai multe si sper sa pot sa o fac candva, s-au inchis alte usi care au necesitat energia si prezenta mea, a noastra…de aceea nu am mai scris. Sunt motive, dar nu sunt scuze. Dar va promit si imi promit ca nu las la fel situatia pe 2020!

Multumesc pentru un prim mare-eveniment din acest nou an si pentru un prim articol…din 2018 incoace!


Written by:



Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *